Aspen Energy Forum
Aspen Energy Forum a dovedit inca o data capacitatea unica de a aborda cele mai actuale provocari ale sectorului, privite din toate unghiurile: geopolitic, strategic, economic, financiar. A fost o placere sa particip la discutiile privind proiectele regenerabile si de infrastructura: multumesc Ana Catauta pentru moderare!
Aceste proiecte au 5 provocari:
1. Energia regenerabila nu poate fi privita in izolare de restul ecosistemului energetic: o planificare coordonata este esentiala pentru a asigura integrarea RES in sistemul energetic. De exemplu, stocarea este unul din element cheie ale acestui ecosistem care din pacate este insuficient adresat in prezent.
2. Este nevoie sa sustinem dezvoltarea rapida a industriei care poate implementa aceste investitii: incepand de la companiile care executa lucrarile de constructie, mentenanta si reparatii, pana la productia de echipamente (care astazi sunt importate intr-o pondere extrem de mare).
3. Se spune adesea ca finantarea nu este o problema: este doar partial adevarat. Predictabilitatea schemelor de suport (pe un orizont mai lung de timp) si coordonarea cu mecanisme de incurajare a finantarii bancare (garantii de portofoliu de exemplu) ar putea fluidiza mult mai bine mecanismele care astazi sunt destul de greoaie.
4. Trebuie sa ne asiguram ca nu inlocuim dependenta de gazul rusesc cu o dependenta de importuri de echipamente din afara Europei / Romaniei.
5. Pentru ca acest ecosistem sa functioneze in tandem este nevoie de o coordonare administrativa foarte buna, incepand de la o strategie comprehensiva (inclusiv alocarea eficienta a schemelor de sprijin) pana la implementarea la timp a acestora.